Bilant dupa 11 ani fara televizor

Anul acesta, in 2019, se fac 11 ani de cand nu mai am televizor. Povestea incepe in 2008 cand am venit la facultate in Bucuresti.

Un televizor ar fi pus o problema logistica mult prea mare comparativ cu beneficiile pe care le-ar fi adus. Asa ca nu am adus un televizor in camera de camin. Din fericire pentru mine, nici celelalte colege de camera nu s-au tarat cu televizoare dupa ele.

Interesant este ca am fost atat de prinsa cu cursurile si jobul, incat am uitat repede ca nu am televizor si nevoia, sau reflexul, de a ma uita la televizor au disparut repede.

Mai tarziu, cand s-a terminat etapa “caminul”, nici nu mi-a trecut prin minte sa-mi iau un televizor. Intre timp, ma obisnuisem sa-mi selectez informatia pe internet.

Si asa se fac 11 ani de cand nu am televizor.

Si nici nu am de gand sa cumpar unul vreodata. Pur si simplu, nu am nevoie de un televizor. Iar faptul ca acel televizor nu exista in casa mea, imi aduce mai multe avantaje decat mi-ar fi adus existenta lui.

Asa ca m-am gandit sa fac un bilant dupa 11 ani fara televizor.

Concluzii dupa ce am renuntat la televizor

1.Chiar nu am nevoie de un televizor

Nu iti dai seama cu adevarat ca nu ai nevoie de un lucru pana cand nu renunti complet la el.

Nu m-am uitat la televizor de 11 ani si nici nu simt nevoia sau interesul sa o fac. Pur si simplu, nu vad ce plus-valoare mi-ar aduce un televizor.

Am timp pentru alte lucruri

Nici nu iti dai seama cat de repede trece timpul cand te pui in fata televizorului. Am citit recent ca romanii stau 3 ore la televizor in fiecare zi.

Gandeste-te cum ai fi putut folosi acel timp pentru a face ceva constructiv. De exemplu, ai fi putut investi cele 3 ore pentru a deprinde o abilitate noua.

Ramai cu ceva concret dupa ce te uiti la televizor?

Nu mai traiesc viata altora

Cand te uiti la televizor, esti un simplu spectator. Esti martorul vietii altora. Vezi la stiri ce li s-a mai intamplat altora. Te uiti la un reality-show regizat. Sau la niste emisiuni cancan unde sunt invitati “artisti” care vor disparea peste o saptamana.

Si tu cand iti mai traiesti viata?

Am alte surse de informatii

Televizorul nu este unicul mijloc prin care te informezi despre ce se intampla in lumea asta. Insa este singurul unde dezinformarea si manipularea sunt la putere.

Acum am multe surse de informatii impartiale si mai complete: internet, documentare si carti.

Mintea mea este mai linistita

Multe canale de televiziune merg pe senzational si informatie negativa pentru a atrage atentia telespectatorilor. Stim cu totii ce stiri se dau la ora 5, de exemplu.

Chiar daca ai prins doar 2-3 minute din respectivul program, informatia aceea negativa, care te sperie si te face sa te intrebi “Oare asta mi s-ar putea intampla si mie?!” iti ramane intiparita undeva in minte. Si, din cand in cand, iti declanseaza stari de nelinistite pe care nu le poti explica. Eliminand sursa de informatie negativa, elimini mare parte din starile de neliniste.

Nu pierzi nimic daca nu vezi Vocea Romaniei, X Factor si altele

Emisiunile de genul X Factor, Vocea, Ferma, Exatlon si altele fac parte din ceea ce eu numesc fast TV. Asemenea fast fashion, sunt emisiuni pe care trebuie sa le consumi rapid (atunci cand sunt difuzate) si cat mai mult (sa nu ratezi niciun episod).

Intrebare: cu ce ramai la finalul fiecarui episod? Cu ce te ajuta faptul ca ai vazut spectacolul respectiv?

Nu mai ai subiect de conversatie in gasca? Esti privit altfel pentru ca nu esti la curent cu ultimele trenduri?

Habar nu am cine a castigat ce sezon din emisiunile fast TV. Si nici nu simt ca am pierdut ceva nestiind genul asta de informatii.

Concluzii

Lipsa televizorului nu mi-a afectat negativ viata deloc. Dimpotriva.

Am putut sa ma eliberez de o activitate contra-productiva, generatoare de neliniste pentru a-mi face timp pentru lucrurile care imi aduc plus valoare.

Dupa ce am comparat viata si activitatile mele inainte si post era televizor, e clar ca nu o sa imi cumpar niciodata un televizor si n-o sa-mi fac abonament la cablu.

Mie imi este bine asa.

Tu te uiti la televizor? Ai in plan sa renunti la el? Sau consideri ca este un lucru necesar si benefic in viata ta?

  • Lili
  • Adepta a stilului de viata minimalist. Less is more.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *